Ce se montează mai întâi – parchetul sau ușile? Iată cum pregătești un montaj ca la carte
Montajul ușilor de interior poate da multe bătăi de cap, mai ales atunci când nu ai mai făcut acest lucru. Trebuie să iei în considerare o mulțime de factori, iar totul trebuie să se întâmple după o ordine despre care, de cele mai multe ori, nu îți vorbește nimeni.
Pentru a fi clari de la început, mai întâi se montează parchetul și apoi ușile de interior. De asemenea, și finisajele trebuie să fie aproape gata atunci când montezi ușile. Despre montaj, cu lux de amănunte, vorbim în rândurile ce urmează, așa că rămâi aproape.
De ce trebuie să ții cont înainte de a monta ușile de interior?
Organizează ca la carte lucrările și pașii necesari. Dacă golurile pentru uși sunt pregătite, lucrurile ar trebui să fie foarte simple de acum încolo. Acestea trebuie măsurate cu precizie înainte de a achiziționa ușile pentru interior. De asemenea, trebuie măsurat și unghiul de 90 de grade atât pe verticală, cât și pe orizontală.
Potrivit experților în domeniu, sub nicio formă nu se recomandă montarea ușilor atunci când tencuiala de pe perete este încă udă. De ce? Pentru că tocurile se vor îmbiba cu umezeală și se vor deforma în timp.
Cu cât suprafața peretelui este mai dreaptă, cu atât mai ușor vor fi de instalat ușile, indiferent de tipul lor, fie că vorbim de usi de interior la comanda Suceava sau din orașul tău, fie uși standard, dintr-un magazin de profil.
După cum am enunțat și mai sus, în mod ideal, montajul ușilor trebuie făcut după montarea pardoselilor, dar și după aplicarea ultimului strat de finisare al peretelui. Mai exact, după încheierea tuturor lucrărilor de amenajare din locuință: montajul gresiei și faianței, a parchetului sau aplicarea varului sau vopselii.
În cazul în care alegi uși de interior cu toc, experții recomandă montarea gresiei sau parchetului mai întâi și abia apoi montajul ușilor, pentru a se îmbina perfect.
Dacă alegi uși de interior fără toc în partea de jos, prima dată trebuie montate tocul și ușa. Ulterior va fi mai simplu să faci potrivirea gresiei sau parchetului în jur.
Atenție la temperatură! Atunci când montezi ușile de interior, temperatura din încăpere nu trebuie să fie foarte scăzută și nici umiditatea prea mare.
Cum montezi ușile de interior din lemn?
Ușile de interior din lemn sunt poate cele mai utilizate uși pe piața din România. Așadar, merită să le oferim un paragraf doar lor. În ceea ce privește montajul, înainte de a-l începe, suprafața golului trebuie curățată foarte bine.
Mai întâi se montează tocul, iar apoi foaia de ușă în balamale. Pentru fixarea ușii se vor utiliza pene și spumă poliuretanică. Se va plasa un distanțier între zid și exteriorul tocului. Scopul său este de a stabiliza poziția corectă a ușii.
Finisajul se face doar după ce spuma poliuretanică s-a întărit! Este important ca între ușa propriu-zisă și podea să se lase un spațiu liber de 1 cm – 1,5 cm. Acest spațiu este suficient pentru a monta corect gresia sau parchetul.
Ultimul pas din montarea ușilor de interior este reprezentat de reglarea balamalelor și abia apoi urmează montarea feroneriei.
Ce greșeli trebuie să eviți atunci când montezi o ușă de interior?
Nu contează că vorbim despre o ușă pe comandă din Suceava sau din orașul tău, fie una de dimensiuni standard, achiziționată dintr-un magazin de profil, un montaj incorect poate crea foarte multe probleme.
În primul rând, dacă ușa de interior este montată necorespunzător, va avea un aspect neplăcut, funcționarea nu va fi corectă, motiv pentru care va începe să producă zgomote neplăcute. Mai mult decât atât, poate chiar să afecteze suprafața din vecinătate.
Totuși, pentru a ține astfel de probleme la distanță, iată ce ai putea face:
- măsoară unghiul de înclinație al pereților sau a pardoselii cu atenție;
- montează ușa drept. În cazul în care nu o faci, va trebui să o demontezi și să o poziționezi corect;
- alege o ușă potrivită pentru golul din zid, deci efectuează corect măsurătorile;
- nu forța montajul ușii în zid. Poate că nu ai făcut măsurătorile corecte, iar ușa este cu câțiva milimetri mai mare, ceea ce te-ar putea împinge să îi forțezi montajul. Chiar dacă nu îți place să auzi acest lucru, trebuie să achiziționezi o ușă nouă, pe dimensiunile corecte.
Acestea fiind spuse, iată care sunt etapele de montaj pentru ușă, mai tot timpul efectuate după montajul parchetului sau gresiei. Dacă ai nevoie de ajutor la montaj, apelează la o firmă cu experiență în domeniu.